Sesiune de instruire pentru angajații secțiilor reintegrare socială a sistemului penitenciar

IMG_6791-01

Șefii secțiilor reintegrare socială din cadrul sistemului penitenciar au participat la data de 29 august 2022, la un curs de formare profesională, privind învățământul profesional tehnic în sistem dual, desfășurat la Centrul de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), de către Elena Movileanu, formatoare din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI).

Principalul subiect abordat a fost actelor normative care reglementează organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământul dual. Printre subiectele secundare sunt: structurarea practică a procesului educațional de formare profesională și reglarea raporturilor dintre componentele sale, responsabilitățile instituționale privind elaborarea și implementarea planului de învățământ, delimitarea explicită a activităților pe care le va desfășura instituția penitenciară și agentul economic, precum și organizarea procesului de evaluare a competențelor profesionale.

Scopul comun al instruirii, urmărit atât de ANP, cât și CCI, reprezintă schimbul destinelor celor privați de libertate, or, învățământul oferă motivație și vaste posibilități de schimbare pentru cei care au greșit, dar vor să-și reconstruiască parcursul vieții.

Subliniem că învățământul profesional tehnic în sistem dual este o latură importantă în reeducarea condamnaților, oferindu-le posibilitatea dobândirii și dezvoltării competențelor de bază/avansate într-un anumit domeniu și obținerea unei calificări profesionale.

La final, cu suportul formatoarei, participanții au elaborat Chestionarul privind ponderea specialităților și meseriilor solicitate de deținuți, pe regiuni, care va permite modelarea procesului de învățământ astfel încât să răspundă necesităților și solicitărilor profesionale ale deținuților.

 

Distribuie acest articol: