Viitoarele necesități ale IMM-urilor- subiect de discuții în cadrul Conferinței anuale EEN

73063578_576354709768820_8281342424438013952_nÎn perioada 21-23 octombrie 2019, membrii Consorțiumului Enterprise Europe Network Moldova (EEN Moldova) participă la conferința anuală EEN care are loc în Helsinki, Finlanda.

Conferința anuală EEN este evenimentul cheie al rețelei, care reunește 800 de parteneri din rețea, reprezentanți ai instituțiilor europene și părți exerne interesate să ajute IMM-urile să exploreze oportunitățile oferite pe piață Europeană.

Evenimentul include sesiuni plenare, discuții bilaterale, mese rotunde cu participarea partenerilor, instruiri bazate pe oportunitățile de dezvoltare a afacerilor și evenimentelor sociale.

Astăzi, IMM-urile europene și rețeaua care le sprijină se confruntă cu o serie de provocări, de la modificări majore în mediul politic, până la ritmul rapid a schimbărilor industriale și tehnologice. În contextul provocărilor existente, tema principală a evenimentului din acest an este „Abordarea viitoarelor necesități ale IMM-urilor”.

Tema este abordată în cadrul mai multor sesiuni care acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv: politica industrială și durabilitatea; piața de dezvoltare unică; sprijin pentru inovare; internaționalizarea; accesul la finanțare; digitalizarea; inclusiv, inteligența artificială (AI).

Ediția din acest an este organizată de Comisia Europeană și Agenția Executivă pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (EASME) în comun cu trei parteneri din rețeaua finlandeză: Business Finlanda, Camera de Comerț din Regiunea Helsinki și Parcul Științific Turku.

Informaţii suplimentare şi evenimentele organizate în cadrul proiectului EEN – Business-INN-Moldova găsiți pe pagina-web een.md

Distribuie acest articol: