Expoziția ”REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ” cucerește piața din Baia Mare, România,

fb baiaCamera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită mediul de afaceri să participe la expoziția “REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ” la Baia Mare, România, care se va desfășura în perioada 27 – 29 septembrie 2019, în incinta Palatului Sporturilor din oraşul Baia Mare.

Baia Mare, reședința județului Maramureș, este situată în Nord – Vestul României, în apropierea graniței cu Ungaria și Ucraina, la aproximativ 600 km de București. Poziționarea la poalele munților vulcanici Gutâi a făcut ca regiunea să fie cunoscută încă din cele mai vechi timpuri pentru bogățiile subterane (aur, argint, cupru, plumb, etc.) exploatate aici. În ultimii 10 ani, Maramureș și-a crescut ușor ponderea pe care o deține în economia Regiunii Nord-Vest (cu 1,7%), păstrându-și poziția a treia în clasamentul regional al PIB-ului.

Expoziția “REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ” a devenit o platformă sigură pentru asigurarea şi crearea celor mai potrivite condiții, necesare susținerii producătorilor autohtoni și promovării imaginei Republicii Moldova.

Cu aceasta nouă iniţiativă, propunem continuarea plasării produselor moldovenești pe piața României și amplificării relațiilor comercial-economice cu acest stat.

La eveniment sunt invitați să participe agenți economici din toate domeniile de activitate indiferent de regiunea țării. Aceștia vor avea posibilitatea să participe și la programul dedicat mediului de afaceri şi investiţiilor în cadrul căruia companiile moldoveneşti vor avea stabilite întâlniri B2B cu antreprenori din România. Aranjamentele logistice de transport a pasagerilor și a mărfurilor vor fi organizate de către CCI a RM.

În contextul celor menționate mai sus, doritorii de a participa sunt rugați să transmită cererea de participare până la data de 26 iulie 2019.

Pentru mai multe informații contactați Direcția Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții a Camerei de Comerț și Industrie a RM, tel: (022) 210725, 238410, 211442, e-mail: [email protected]; [email protected]

 

Distribuie acest articol: